Episodul 008

Literatură și feminism cu Caro [RO]

Literatură și feminism cu Caro [RO]

În care vorbim cu Carolina Vozian, scriitoare și activistă feministă, despre literatura feministă în spațiul românesc și proiectul LitFem.

Descriere

În acest episod vorbim cu Carolina Vozian, scriitoare feministă, membră a cercului de lectură Dysnomia și a Colectivei Autonome Macaz, și parte a echipei proiectului Literatură și Feminism (LitFem). În prima parte a episodului, vorbim despre situația literaturii în prezent în România, despre lipsa de apetit al oamenilor pentru citit, despre lipsa autoarelor din programa școlară, despre sistemul educațional autoritar și despre cum interacționează și se co-constituie toate aceste lucruri. În partea a doua vorbim despre proiectele și activitățile desfășurate sub umbrela LitFem. Iar în ultima parte vorbim despre potențialul literaturii (feministe) de a deveni catalizator și unealtă în strădaniile noastre politice.

Transcript

ioni: [00:00:00] Hei, salut. Ce faceți? Înainte să începem cu episodul de astăzi am zis să vă anunțăm că de acum încolo vom căuta pe cât posibil să răspundem la întrebările comentariile sau sugestiile voastre. Așa că dacă vreți să ne trimiteți ceva vreun mesaj o glumă o sugestie dacă vreți să ne înjurați sau dacă ați vrea un sfat sau aveți o întrebare care vă macină trimiteți-ne la leneșxradio@protonmail.com sau pe feisbuc sau pe Twitter sau Instagram. Ce vă e mai la îndemână și nu vă faceți griji nu vă bateți capul cu deadline-uri. Încercăm să facem din chestia asta un fel de tradiție periodică așa că dacă e întrebarea voastră nu își va găsi răspunsul în primul episod de tip mailbox, om răspunde la ea în cele din urmă. Iar acum înapoi la programul nostru leneș.

lori: [00:01:06] Bine v-am regăsit la un nou episod Leneșx Radio. Eu sunt Lori și alături de mine că sunt Robi și ne bucurăm că astăzi și de acum încolo o să avem alături de noi o nouă leneșă Adina care va fi și co-hostul acestui episod.

adina: [00:01:24] Salut, eu sunt Adina și astăzi vom vorbi cu Carolina Vozian, scriitoare activistă, membra în Colectiva Autonomă Macaz și a cercului de lectură Dysnomia. În primele două părți vom vorbi despre cum arată literatura în România. Ce înseamnă și de ce avem nevoie de literatură feministă. Iar în partea a treia trecem la literatura politică. Adică vorbim despre rolul literaturii în activismul feminist și al activismului în literatură. Audiție plăcută.

adina: [00:02:38] Caro, vrei sa ne zici câteva cuvinte. Despre tine?

caro: [00:02:41] Da. Eu mă numesc Carolina și sunt scriitoare. Aș zice feministă. Da, și sunt parte din mai multe colective activiste și cumva cele două părți -- bine, sunt multe părți în viața mea, dar aceste două părți -- se leagă în întâlnirea dintre literatură și politică. Adică, e un teren în care tot caut perioada asta și cumva de aici vin azi la discuție.

caro: [00:03:13] Fac parte dintr un grup feminist intersecțional, care este la bază cerc de lecturi feministe, care se cheamă Dysnomia. Fac parte din Colectiva Autonomă Macaz, care înainte de asta a fost cooperativă în care am lucrat trei ani. Și din proiectul Literatură și Feminism despre care o să vorbesc.

adina: [00:03:35] Aș propune să începem cu un pic de context și mă refer aici de exemplu la știrile din ultimii ani care ne tot stigmatizează ca pe inculții Europei.

adina: [00:03:45] Se tot vorbește cu mare îngrijorare despre analfabetismul funcțional. Adică despre cum mare parte dintre tineri nu înțeleg ce citesc sau despre cum suntem codași la citit.

adina: [00:03:56] De ce crezi că avem un apetit mai redus pentru lectură. Să fie românii o excepție?

caro: [00:04:01] În nici un caz nu cred că avem un apetit redus pentru lectură noi românii sau noi oamenii din Europa de Est, care au un apetit mai redus. Cred că e o preconcepție. Nu? Un stereotip. Sunt o serie de probleme cumva structurale de ce citesc tinerii puțin. Și despre analfabetismul funcțional. Putem să luăm de la zero: cum se face educația în școli și cât de modeste de felul în care se face citești și cine are acces la educație la ce fel de educație. Ce resurse sunt, ce este de citit în programa școlară, cât de interesant, actual, adevărat e ce există de citit în programa școală pentru tinerii de azi. Deci dacă pornim de acolo cumva ajungem la ideea că nu prea vrei să citești neapărat după ce ieși din școală.

caro: [00:04:57] Dar altfel cred că toată lumea cam citește la fel peste tot adică. Nu cred că există spații geografice sau geopolitice în care se citește mult mai mult decât în altele.

caro: [00:05:10] În general se citește puțin așa serios programat pentru că citit e o pasiune ca oricare alta și e ca și cum aș întreba de ce nu înoată mai mulți oameni sau de ce nu aleargă.

caro: [00:05:37] În sine pornitul ăsta de la prezumția că toată lumea ar trebui să citească, sau toată dintr-un spațiu ar trebui să fie cultă -- orice ar înseamna cult/cultă -- și asta însemnând că trebuie să citească, pornești într un loc puțin elitist. Sau puțin mai mult elitist.

caro: [00:05:55] Există multe moduri de a cunoaște lucruri despre lume și de a deține cunoaștere și a împărtăși cunoaștere care nu țin neapărat de acumularea de informații, cum am văzut în cultura din Europa occidentală.

adina: [00:06:10] Hai să vorbim atunci mai degrabă despre cum vedem literatura sau ce înțelege societatea astăzi prin literatură și cum contribuie asta la ce e numit dezinterestul ăsta lipsa de chef sau oamenilor să citească. Adică ce anume din um arată literatura astăzti ar putea să fie un fel de turn-off.

caro: [00:06:33] În primul rând există o ruptură foarte mare între cele două dimensiuni. Literatura canonică sau asta care se predă în școli, e literatură care este aproape deloc actuală și în majoritatea cazurilor este scrisă ori acum 100 de ani oric cum 50. Acum dacă ai noroc acum 30 de ani, dar mai rar. Adică e o literatură foarte ruptă de problemele sociale actuale cu care se confruntă eleva/elevul care o citește în clasa a zecea, a unșpea, a doișpea.

caro: [00:07:04] Cumva pe lângă faptul că sunt multe texte care au însă un aer prăfuit și numai ai chef tu ca o elevă de 16 ani să le citești. Și pe lângă asta nici nu reflectă lucrurile care te confrunți sau lucrurile care se confruntă lumea din jur în mod special. Decât dacă faci așa un mare exercițiu mental să proiectezi tu acolo, dar trebuie chiar să de pasioneze.

caro: [00:07:29] Și literatură asta din programa școlară de care zic, e ceva radical diferit de literatură care este publică acum în România. Deci sunt două zone care nu prea se intersectează. Literatura care se scrie și publică acum în România are și ea problemele ei destul de similare ca problemele lui Camil Petrescu. Nu s-au schimbat foarte multe în 100 de ani. Dar cred că pot să zic cu ușurință că spre deosebire de alte arte din România actuală, în care s-au dezvoltat niște zone mai alternative mai actuale, mai angajate cumva în tot felul de problematici sociale, mai la zi cu ce se întâmplă în lume, literatura a rămas... Nu aș zice în trecut că se scrie despre prezent dar rămas așa într-o zonă foarte conservatoare destul de cinico-masculină, misogină. A rămas într-un loc foarte închistat.

caro: [00:08:22] Pentru mine personal când mă uit acuma, nu e o zonă care atrage de exemplu tinere fete cu mare curiozitate. Și nu prea s a dezvoltat o zonă alternativă literară despre care se zici că chiar e conectată cu ce se întâmplă și reflectă lumea de azi. Și tu ca elevă/elev de liceu poți să citești și să spui, 'da e despre viața mea'. Și cred că ruptura asta e atât de mare dintre viețile noastre și literatură e ceea ce demotivează cititul.

caro: [00:08:54] Chiar dacă cititul poate fi folosit ca escapism din viață, în același timp ai nevoie să simți că este reprezentat ce trăiești la un oarecare nivel. Și tu ca tânără cititoare de exemplu -- vorbesc despre subiectivitatea aceasta feminină --, nu știu exact în ce fel te ajută să vezi cum scrie Camil Petrescu în Patul lui Procust niște lucruri oribile de misogine în care obiectifică într-un mod absolut sinistru niște corpuri de femeie, și le tratează ca pe bucăți de carne la piață... Adică în ce fel poți citești aia și să spui dar ce frumos îmi place. Atunci cea mai mare parte din literatura actuala rămâne cea când traduceri din păcate. Sunt destul de multe traduceri si încep să fie din ce în ce mai multe -- și asta mă bucura -- de cărți mai în ton cu vremurile noastre, mai progresiste, care mai descentrează puțin subiectul masculin care a fost dintotdeauna marele subiect literar.

adina: [00:09:57] Ai măsura ai zice ca lecturile astea mai noi ajung și în școală, în curricula școlară?

caro: [00:10:03] Cam deloc. Nu prea ajung. Curricula școlară e aceeași de când ... lumea, îmi vine să zic. Nu s a schimbat mare lucru. Nu prea ajung ajung. Cred că doar lecturile individuale ale elevilor elevelor pasionate de citit. Cred că doar dacă faci litere, abia acolo mai ajungi să mai citești ceva puțin diferit. La câte un curs, nu la toate.

robi: [00:10:28] Legat de curricula și de discuția asta, tu cum ai vrea schimbări aici. De exemplu, mai degrabă chestii mai consacrate -- gen, nu știu, Lord of the Rings, sau poate pe filieră nu știu, Camus poate mai e interesant de citit -- să fie introduse și chestii de genul literatură mai consacrată, sau vezi și un loc pentru literatură, mai pop sau de consum sau nu știu cum să zic, ceva gen nu știu Harry Potter, sau Twilight, Stephen King, chestii de genul. Cum vezi actualizarea curriculei. Sunt nu neapărat subiecte care ne interesează, dar sunt cărți care sunt citite în orice caz și acum.

caro: [00:11:06] În primul rând nu sunt cărți scrise în România, în română. Din câte știu eu literatura universală au doar școlile cu profil uman. În rest se predă literatura română. Deci nu ar intra nimic din ce ai zis tu. Probabil ar putea să intre ceva de consum... Nu îmi place separarea asta între consum și neconsum. Că din nou mă duce într o zonă destul de elitistă deși are ea un sens, în sensul că multe lucruri pe care le vedem ca literatură de consum de fapt produc în niște feluri toate lucrurile nașpa ale societății actuale.

robi: [00:11:45] E interesant. Eu am făcut liceul maghiar și curricula -- cred că a fost parte in curricula s a făcut profa noastră clandestin, nu știu exact -- , noi am făcut... Cursul practic poate mai bine era numit istoria ideilor sau ceva de genul. Că am combinat literatura maghiară cu literatura universală și chiar un pic de filosofie, măcar câteva chestii de bază gen nu știu Rousseau, un pic de Kierkegaard îmi amintesc.

caro: [00:12:09] Ce tare.

robi: [00:12:12] Da, a Fost mișto. Doar că în liceu nu mi-a trezit interes așa de mult. Era și formatul ăsta foarte autoritar și clasic al școlii și al clasei.

caro: [00:12:21] Da.

robi: [00:12:22] Și care pentru mine a fost foarte așa put-off, nu m-a interesat deloc. Dar e o chestie amuzantă așa, ulterior la facultate la un moment dat eram pe trip de filozofie și am urmat un curs Coursera, care era numit ceva gen Modernism și postmodernism, și curricula de acolo era aproape identică cu ce am făcută la maghiaraă. Am apucat să citesc chestii care trebuia să le citesc la liceu ca lecturi la clasă. Zice și asta ceva despre faptul că ceva nu a funcționat.

caro: [00:12:53] Da asta e clar. Adică chiar la asta mă gândeam când ai zis de contextul autoritar și obligatoriu al clasei, ca îți ia tot cheful să faci ceva. Chiar dacă se predau lucruri absolut mișto cred că trebuie reformat tot felul în care se face școală ca să te intereseze ceva ce se predă la școală, dacă ajunge să predea lucru lucra mișto.

caro: [00:13:15] Adică, mă gândesc că dacă schimbăm doar curricula -- ceea ce oricum e un vis --, dacă prin minune se întâmple asta, nici atunci nu știu cât de interesată interesați ar fi oamenii din păcate de lucrurile alea, chiar dacă ar fi mult mai actuali și legate de viețile lor. Tocmai pentru că sunt aduse în modul ăla, și trebuie să învețe pentru BAC și să se streseze luni de zile cu BAC-ul.

adina: [00:13:39] Deci practic ceea ce zici tu, e că problema nu e la cititori și că nu ar exista interes pentru citit, ci ca modul în care se preda în școală literatura care se predă, nu reușesc să stimuleze și să se conecteze cu vieție și cu interesele oamenilor.

caro: [00:13:59] Clar clar.

adina: [00:14:02] Legat de curricula școlară, să ducem discuția un pic și despre absența autoarelor. Să trecem și la subiectul despre care vorbim astăzi. Aș vrea să te întreb apropo de asta ce înseamnă pentru tine literatura feministă și de ce crezi că e important să avem autoare reprezentat atât în curricula școlară cât și în spațiul public.

caro: [00:14:28] Mă uităm, chiar acum am deschis operele de BAC și de fiecare dată când le deschid, sunt din nou șocată că sunt doar bărbați scriitori.

adina: [00:14:40] Nu e nicio autoare? Eu știu că era la un moment dat Hortensia Papadat-Bengescu, pe vremea mea cel puțin.

caro: [00:14:45] Da. Momentan este doar o autoare într un roman colectiv, Adrian Babeți. La profilul uman. Dar Hortensia Badea Bengescu nu e.

caro: [00:14:58] Mai întâi trebuie să facem puțin diferența între literatura feminină și literatura feministă. Ceea ce văd eu, si grupul de scriitoare și artiste din care fac parte, ca literatură feministă e ceva ce recentrează cumva subiectul despre care se scrie. Adică e ceva care sparge universalismul ăsta al viziunii masculine pe care îl avem în literatura canonică. E ceva care vine cu subiectivitatea trăită, a femeilor și al altor persoane, și o afirmă care legitimă. Și nu încearcă să scrie pornind de la universalismul viziunii masculine, cumva o construiește. Și asta o văd ca literatură feministă. Și distincția este că literatură feminină, este în general un termen folosit foarte peiorativ în România. De câte ori auzi în mediile literare de literatură feminină, e ceva ce e rostit ca să inferiorizeze o autoare. Adică zice OK, scrie bine dar e literatură cam feminină.

adina: [00:16:03] O minimalizarea.

caro: [00:16:05] Da da da da da da. Cumva o minimaliza, o reducere la afect, la faptul că e prea sensibilă scriitura, e prea puțin detașată, e prea viscerală, e prea ... foarte multe prea. Care sunt direct opuse echidistanței și omniscienței și omnipotenței autorului. Sau nu neapărat, dar oricum ideea e că orice e caracterizat drept feminin în scriitură, înseamnă automat inferior.

caro: [00:16:34] Să scrii bine înseamnă să nu scrii feminin în mediul literar în care și eu am stat ceva vreme. Majoritatea scriitorilor care vor să stea acolo, încercă să fugă foarte tare să nu li se zică ... Eu un pic ca și cum te-ar înjura dacă zice că ce scriitură feminină. E un compliment să ți se zică că scrii ca un bărbat.

adina: [00:17:02] O anecdotă apropo de asta, e asta cu Rebreanu. Care i-a zis Cellei Serghi, ești un scriitor. Care se întâmplă și astăzi. E complimentul suprem, scrii ca un bărbat.

caro: [00:17:17] Da da da, din păcate da. Din păcate e complimentul suprem și din păcate uneori chiar presupune, fiind complimentul suprem, în cheia asta a universalității, a privirii masculine asupra lumii, presupun renunțarea la sine, de fapt, pentru o scriitoare.

caro: [00:17:35] De multe ori ca tu să ajungi să scrii ca un bărbat, în ghilimele, înseamnă să renunți complet la propria subiectivitate și experiență trăită -- care automat considerată inferioară -- și să scrii despre lucruri în limbajul și felul în care ar putea să fie considerat că scrii ca un bărbat. Ca să fie poate la fel de cinică, poate la fel de misogin, poate la fel de obiectificantă, la fel să te detașezI de alte femei și să spui că tu ești o excepție, și așa mai departe.

adina: [00:18:03] Mă gândesc ca asta o reflecție și a patriarhatului. A unei societăți patriarhale. Nu e specifică doar literaturii. E o hegemonie a viziunii despre lume masculină sau patriarhală ca fiind singura corectă. A viziunii mai raționalistă ca având mereu prioritate în fața emoțiilor, a intuiției sau a altor forme de cunoaștere.

caro: [00:18:31] Exact, da. Acum că ai zis asta, întorcându-mă la literatură, mi-a venit în cap citeam acum câteva zile un eseu de Ursula K. le Guin, în care zicea cumva că a existat o revendicare în literatura americană pe zona asta de literatură feminină. Adică multe scriitoare au zis OK, ne-ați făcut viscerale, emoționale, intuitive și nu avem treabă cu lumea rațională. OK. Ne revendicăm asta și aici suntem super-tari și voi habar n-aveti.

caro: [00:19:03] Ea se detașa de asta. Zicea că e un fel de ok, m-ați spus să stau în bucătărie. Eu acum zic că e super tare și îmi revendic bucătăria, dar e vrea să stau și în sufragerie, și în dormitor. Vreau să stau în toate camerele. Și să stea și scriitorul în camera de copii sau în bucătărie. Făcea paralela asta că și revendicarea asta pe zona emoțională, afectivă care le e mereu trimisă femeilor, că la asta se pricep și Ok. Ea zicea că depăși-o și pe asta. Că nu, adică tradiționalul e la fel de puternic cum e inteligența emoțională. E un amalgamul din astea două, și e de fapt o superputere pe care o am aici, folosindu-le. Și nu vreau să mă nișez pe nici una dintre ele.

adina: [00:19:49] Foarte mișto.

lori: [00:19:53] Și Ursula le Guin zicea într-un interviu de-al ei, că primele trei cărți le scrisese așa mai clasic high fantasy. Că îi plăceau genre-ul. Și practic a început să scrie a patra carte, care era pentru prima oară perspectivă unei protagoniste, a fost că mai întâi a trebuit să învețe să scrie din perspectiva unei femei, și de aia i-a luat 18 să scrie a patra carte.

caro: [00:20:24] Așa este că tu ca scriitoare vrei să scrii și ești fată/femei .... Adică, e marea literatură clasică și sunt multe lucruri valoroase, dar rămâi cu modul ăla de a scrie. Pentru că noi scriem ce învățăm. Adică scrisul nostru e din ce am învățat cum se scrie. Și dacă citești constant despre un protagonist masculin vorbind despre tine la masculin, vorbim cumva prin lentila de care zicea Adina, patriarhală, -- cât de cât chiar dacă nu e extrem de patriarhală, dar totuși -- e foarte greu să te dezveți. Adică de fapt să ajungi să scrii literatură feministă e așa un proces de dezvățare a tot ce ai învățat toată viața. Și că să începi la zero, și să scrii din locul în care ești tu de fapt.

adina: [00:21:10] Dacă te gândești la autoarele din România, care zice că ar fi recuperabile? Adică dacă ar fi să ne gândim așa la o programă școlară în care au loc și autoarele. Chiar dacă sunt prea puține, poate nici una, care se să fi declarat asumat feministe în trecut. Pe care le-ai vedea valoroase?

caro: [00:21:37] Nici nu e nevoie să se fi declarat neapărat asumat feministă. Cât să-și fi centrat propria experiență în ceea ce scria, fără să fi contaminată sau poate mai puțin contaminată în alte cazuri de privirea asta patriarhală asupra sinelui.

caro: [00:21:53] Păi sunt multe recuperabile. În primul rând chiar Cella Serghi de care ziceai mai devreme, care a scris Pânza de păianjen. Acesta fiind un mare roman modernist complet pierdut în istorie. Cumva Camil Petrescu e văzut ca inventatorul modernismului în literatura română. Și e lăudat pentru acest sincronism, că a sincronizat în sfârșit cultura noastră la Occident. Ea scria în aceeași perioadă Pânză de păianjeni care este un roman cel puțin la fel de modernist, dacă nu mai mult. Ca tehnică și tot ce folosește acolo, aduce foarte mult nou și sparge foarte mult felul de a scrie de mai devreme.

caro: [00:22:36] Odată ce e Patul lui Procust, nu înțeleg de ce nu există Pânza de păianjen în programa școlară. Sau Cartea Mironiei, tot a Cellei Serghi. Apoi mai sunt scriitore recuperabile tot din perioada interbelică care cumva după aceea au fost complet renegate pentru că s-au asociat cu literatura proletcultistă, în perioada comunistă. Și atunci s-a renunțat la ele, cum nu s-a renunțat la bărbați care au făcut același lucru. Ca Marin Preda sau mulți alții. Ar fi Veronica Porumbacu, o scriitoare foarte mișto. Nina Cassian. Ar fi esențial ca Nina Cassian să ajungă din nou în programa școlară. Maria Banuș.

caro: [00:23:21] Din mai recente, evident ar fi Gabriela Adameșteanu care poate fi cumva recuperată feminist, deși ea se detașează complet de feminism, așa ca discurs. Dar scrie. De exemplu Drumul egal al fiecărei zile, e un roman despre devenirea unei femei scriitoare care cred că are tot meritul să existe în programul. Și apoi mai sunt și autori bărbați care scriau. Nu trebuie neapărat să fie femei. Mai sunt și autori ca Panait Istrati, de exemplu, care scriau lucruri destul de revoluționare așa, începătoare în peisajul vremii.

caro: [00:23:57] Avea personaje feminine foarte mișto și scria despre subiecte complet tabu literar în perioada, sau chiar și acum. Subiecte homoerotice, sau despre muncă sexuală sau despre multe femei care renunță la așteptările tradiționale de la ele și își vedeau de viață. Panait Istrati ar fi obligatoriu în curricula mea școlară.

adina: [00:24:21] Despre care Iorga zicea că se vede că e un hamal din portul Brăilei. Critică din asta super conservatoare și super clasistă.

caro: [00:24:33] Exact. Asta e modul de a da literatura care nu se încadrează de fapt în canon sau mainstream prin conținut, dai în ea în alt fel. Te iei de conținut prin alte metode, de autor. Ceva foarte recent exemplu e romanul ăsta al Laviniei Braniște, Interior zero, care am văzut că a fost primit de critica literară conservatoare -- că nu există altă critică literară la noi -- similar. Că e incult, cum e posibil ca personajul -- femeia care era personajul din carte -- să citească National Geografic. Că cine mai citește... A fost atacată nu se mai scriu romane livrești. Despre lucruri puțin mai actuale sau poate puțin mai marginale, care ies din status-quo și adresează niște probleme sociale, tot timpul se găsesc metode prin care să fie atacate. În special autorii/autoarele că ar fi inculte, necitite sau de o etnie care nu e cea care are supremația și așa mai departe.

adina: [00:25:39] Da, mi se pare interesant și faptul că -- ziceai și tu mai devreme de Cella Serghi -- că scriitoarele rămân mult mai puțin vizibile, de exemplu, în comparație cu scriitorii. Chiar dacă nu cel puțin la fel de bine ca ei și mă gândeam la un, mă rog, scandal, la o controversă recentă, asta legată de Gabriela Melinescu. Și cum la fel și Cella Serghi a fost prezentată prin ochii relației cu Camil Petrescu.

caro: [00:26:13] Asta mi se pare că iese în evidență. Există o foarte mare disproporție între notorietatea scriitoarelor versus a scriitorilor, și atunci când să scrie sau când reușesc să devină vizibile, de multe ori devin mai vizibile pentru că sunt asociat într-un mod foarte clișeic cu alți bărbați sau bărbați scriitori.

caro: [00:26:37] Așa se întâmplă din păcate. Îmi vine să zic acum ca răspuns că e ceva ce pare că nu se va opri prea curând, pentru că acum câteva zile -- nu știu dacă ați văzut, o să zic puțin -- a fost acest mic alt scandal în mica lume literară în care un scriitor din Republica Moldova, Dumitru Crudu, a fost refuzat de editura FRACTALIA, pentru că publicase în nenumărate rânduri niște lucruri extrem de misogine și homofobe, și se asociase cu coaliția pentru familie și așa mai departe. Din poziția lui de persoană publică în cultura din spațiul de limbă română.

caro: [00:27:22] Da, și editura i-a refuzat manuscrisul, zicând practic au o politică editorială în care nu se încadrează și discursul său public e complet opus de cel al editorii. Care este unul feminist, intersecțional, asumat de stânga. Și așa mai departe. A ieșit acest scandal.

adina: [00:27:43] Dacă ieși un pic din normele trasate de cine deține puterea și hegemonia, fie că vorbim de literatură fie că vorbim mai amplu la nivelul societății, automat există o reacție puternică care te taxează și spune că asta nu e literatură sau că ... Cum a zis Crudu? Că sunt staliniste, sau cum.

caro: [00:28:10] Da, clar. Le-a acuzat, prin de faptul că ele și-au afirmat politica editorială care era opusă discursului lui public. Un discurs pe care-l au multe edituri. Adică hegemonia editurilor are acel discurs conservator, naționalist, homofob. Nu e nimic nou. Editura care a spus că nu îl are, și e împotriva lui, e o mică editură de nișă. O raritate, o excepție. E prima editură care a făcut asta în spațiul literar. Iar reacțiile lui Dumitru Crudu și al restului scriitorilor care s-au solidarizat cu el, au fost complet invers. Ca și cum era cenzorul național -- singurul care există -- și care i-a interzis cartea. Și că s-a întors cenzura.

caro: [00:28:52] A fost o chestie din asta de proporții complet neclare, care nu ar exista dacă o scriitoare/un scriitor de stânga publică un roman la Humanitas, și e refuzat pentru că a scris articolul în care a spus că, nu știu, nu a fost așa rău comunismul. Dacă faci asta, ai fi refuzat. N-o să existe nici-un scandal. Asta e politica editorială, așa s a întâmplat. Și va fi redus la tăcere. Deci clar, oricine vine cu o viziune puțin diferită de status quo și de acordul în care e practic hegemonia -- și literară și socială -- li se dă instant peste degete.

caro: [00:29:31] De ce mi-am amintit de scandalul ăsta cu Dumitru Crudu? Radu Vancu, care este președintele PEN România, al acestei organizații de practică literară, și care are și în România o filială, care între acest scandal a încercat să împace și capra și varza.

caro: [00:29:51] Și să spună că e ciudat amestecul ideologiei cu literatura, dar în același timp vrem să fie și femeile promovate și să existe. Și apoi următoarea zi a postat o poză cu dânsul și alți doi scriitori, și o femeie. Și a scris poeții și Muza. Ceva ce părea foarte din alt secol. Făcea complet evidentă chestia asta că de ce scriitoarea există doar prin intermediul scriitorului și doar alături, și de altfel își mai amintește lumea de ea când își mai amintește că a avut o relație cu Camil Petrescu. Sau cu Radu Vancu, în această situație.

adina: [00:30:34] Apropo de asta și de toate scăndăluțurile astea, mi se pare că e și o reacție foarte puternică a multora dintre scriitorii din zona asta mai canonică. Împotriva literaturii politice sau a asumării politice literaturii. Și cu discurs din ăsta de tip artă pentru artă și de respingere a ideii că literatura și arta ar fi politică. Asta e de fapt de multe ori un mecanism prin care ei își protejează status quo-ul. Sau în momentul în care se resping critica feministă adusă literaturii clasice e de fapt o protejare a literaturii canonice și în același timp și o protejare a ideologiei status quo ului.

caro: [00:31:31] Da, așa e cum zici tu. Ai dreptate. Toate pretențiile că ar fi apolitici de fapt și că nu este nimic contaminat ideologic în textele lor, e o abureala. Pentru că dacă iei orice roman contemporan al unui scriitor care spune că este apolitic, de fapt ești 1580 de confirmări a sistemului politic actual în care trăim. În cartea respectivă -- pe oricare o iei -- găsești o sută de mii de semnale. Găsești felul în care sunt descrise, tratate, femeile. E politic. Dacă sunt văzute de către, tratate, ca niște obiecte, reproduci un sistem politic în care femeile vor fi în continuare văzute, descrise, tratate, ca niște obiecte. Dacă reproduci și normalizezi violul, reproduceri și normalizezi cultura violului. Și așa mai departe.

caro: [00:32:21] Asta doar feminist vorbind. Altfel, reproduci de exemplu prin declarații ... Ce se întâmplă la noi foarte mult, reproduci un anticomunism foarte virulent, care practic ajunge să fie așa orb, să fie împotriva oricărei posibilități de lume un pic mai egală pentru mai mulți oameni decât trei.

caro: [00:32:43] Acum două zile citeam un interviu cu Cărtărescu, în care zicea că egalitatea este boring. Zicea cumva că oamenii sunt predispuși spre ierarhii și că le plac ierarhiile. Că e ceva ce faci oriunde. Adică dacă pui niște oameni, pur și simplu pe o insulă pustie, o să-și facă ierarhia, că asta e natura umană.

robi: [00:33:04] A citit prea mult Jordan Peterson.

caro: [00:33:07] Da, a citit cam mult. Da, ideea e că reproduc toate mecanismele toxice sociale politice, status quo, reproduc toată inegalitatea și cumva toată injustiția. Reproduc toată homofobia, tot sexismul -- tot ce vrei -- sub pretextul că descriu realitatea.

adina: [00:33:32] Da e clar că critica asta, o tendința asta de depolitizare a literaturii, de fapt servește propagării anumitor interese sau valori. Care oricum sunt dominante în societate.

adina: [00:33:47] Din punctul meu de vedere tocmai de asta cred că e importantă asumarea asta pe care începem să o vedem de exemplu în literatura feministă și nu numai. Și în zona asta de stânga. O asumare politică explicită. Mi se pare că asta face și proiectul vostru Literatură și Feminism. Programul multianual, cum am văzut că îl numiți. Ți-aș propune să. revenim pe subiectul ăsta, după ce luă, o mică pauză.

intermezzo: [00:34:14] Ioana Chițu. Personajul Irina din piesa de teatru Negreșită de Carolina Vozian. Știi cât timp durează ca un spațiu sigur să se transforme într-un spațiu nesigur. Câteva secunde. Durează câteva secunde și depinde de corp.

intermezzo: [00:34:53] Pentru unele corpuri e întotdeauna sigur să se plimbă prin oraș, dimineața, la prânz și seara. Chiar și la miezul nopții. Sunt corpuri care se simt și se cred normale. Corpuri binecuvântate de normele sociale. Corpuri care se integrează. Corpuri tinere, frumoase și slabe, care iau masa de la Starbucks, și merg la job-uri. Și cel mai adesea se întâmplă să fie în special corpuri... masculine. Cu pielea albă, îmbrăcate frumos, așa cum se cuvine. Și corpurile astea pot să se plimbe oricând și oriunde, ca la ele acasă.

intermezzo: [00:35:27] Dar mai sunt și alte corpuri în orașul ăsta. Corpuri care nu ai voie în centru, corpuri care nu au voie în cartier, corpuri care nu au voie noaptea. Corpuri pe care le vezi doar la cinci dimineața când ne mătură străzile și restul timpului sunt trimise cât mai la margine. Stați acolo! Sunt corpuri care n-au voie în tramvai. Că nu sunt destul de albe, destul de curate, destul de civilizate, destul de așa cum se cuvine. Destul de bărbați. Destul de... femei.

intermezzo: [00:35:52] Sunt corpuri pe care le vezi doar în taxi. Taxi care își dau toți banii de mâncare. Acestea sunt corpuri care n-au voie nici ziua nici noaptea. Pentru că strada e cel mai groaznic loc din lume. Și mai sunt niște corpuri prin orașul ăsta pe care nu le vezi niciodată.

intermezzo: [00:36:13] A trebuit să învăț frica de viol. Frica de viol o știu de mică. E ceva cu care am trăit multă vreme. E ceva greșit în corpul meu. E ceva greșit, ce trage bărbați cu priviri libidinos. E ceva greșit, ce-i atrage să rupă, să se folosească, să-și șteargă picioarele ... Ceva greșit în corpul meu.

intermezzo: [00:36:29] Asta știu de mică. Trăiesc cu asta dintotdeauna. Așa că aici nu e loc pentru corpul meu în București. Nu e aer pentru plămânii meu în București. Dar mule învățăm asta odată cu laptele mamei.

intermezzo: [00:36:55] Acesta este un mesaj din partea grupărilor feministe către tine abuzatorule și violatorule din preajma noastră. Către tine care susții că ești feminist, intelectuali, revoluționar, de stânga. Care te dai rezonabil și cult și deștept și citit, care apari pe la proteste. Care te umfli în pene cu statutul și autoritatea, cu poziția ta sigură în universitate, sau doar din grupul alternativ artistic prin care te învârți. Către tine despre care se spune "Ai auzit-o și tu? Vai, nu se poate. Și el?"

intermezzo: [00:37:25] Noi știm ce ai făcut. Știm că ai bătut și ai violat. Știm că ai manipulat. Știm că sunt femei pe care le-ai împins să se îndoiască de gândirea lor. Știm că le-ai adus în pragul disperării și apoi le-ai spus că e vina lor și că nimeni nu o să le creadă. Știm că le-ai ținut cu forța acolo unde ele nu voiau să fie. Știm că le-ai târât după tine în locuri în care nu voiau să meargă. Știm că le-ai lovit. Știm că le-ai înjurat.

intermezzo: [00:37:48] Știm că ai săpat la rădăcina respectului lor de sine. De acum noi suntem lângă ele. Noi suntem efectul. Noi îți spunem așa. Răul pe care l-ai făcut se întoarce asupra ta. Jegul care ți-a ieșit din gură te acoperă. Forța pe care ai folosit-o te imobilizează. Minciunile pe care le-ai spus te doboară. Otrava pe care ai împrăștiat o te otrăvește. Noi știm cine ești violatorule. Nu îți știm numele, noi te vedem. De acum înainte noi suntem peste tot. La facultate, la bibliotecă, la teatru. În cărțile pe care le răsfoiești și la concerte, la proteste. De acum înainte, de câte ori întâlnești, de câte ori intri întâmplător în vorbă cu o femeie, de câte ori vezi o femeie sau un grup de femei la facultate, la bibliotecă, la bar sau la protest, o să te întreb dacă și ele au semnat mesajul ăsta. De câte ori violatorule, o femeie o să se uite la tine, să te întrebi dacă ea știe și dacă nu cumva în spatele ei suntem noi.

intermezzo: [00:38:47] Ai fost avertizat. Suntem feministe. Suntem multe. Nu uităm și nu iertăm niciodată. Suntem aici.

intermezzo: [00:38:59] Gazdă sau închisoare. pentru corpul tău orașul ăsta e gazdă sau închisoare? Sau și una și alta? Pentru corpul tău orașul ăsta a fost vreodată un cămin. Te-ai simțit vreodată. acasă?

intermezzo: [00:39:12] Pentru câte corpuri crezi că orașul e acasă? Ai loc, simți că ai loc? Poți să te simți liber pe străzi la orice oră? Dar liberă? Pe care străzi, la ce oră? Ți a fost vreodată greu să mergi la magazin în miezul zilei? De câte ori? Ți-a fost greu? Ți-a fost lene sau ți-a fost frică? Știi cum e să-ți fie frică să mergi până la magazin în miezul zilei? Te-ai simțit vreodată în pericol pe stradă? Cât de mult? O dat în cinci ani? O dată pe an? O dată la câteva luni? De câteva ori pe lună? Zilnic? Dar 24 din 24?

adina: [00:39:44] Le-ați ascultat pe Mădălina Brândușa și Ioana Chițu recitând fragmente din piesa de teatru queer-feministă Negreșită, de Carolina Vozian, care a avut premiera în octombrie 2014 la Macaz Bar Teatru Coop și în care au jucat și acestea.

adina: [00:40:03] Iar în partea a doua au recitat Un poem feminist răzbunător, alimentat de o furie colectivă împotriva violenței de gen, al cărei autoare este parte dintr un grup femnist intersecțional și care a dorit să rămână anonimă.

adina: [00:40:28] Să povestim un pic despre programul Literatură și Feminism, sau LitFem, cum îl prescurtați. Din ce am citit despre asta, miza este una de a publica și a promova literatura feministă și vorbiți în mod specific despre un feminism intersecțional, antirasist și capitalism. Poate întâi de toate ar fi bine să înțelegem mai bine ce se referă mai exact. Ce este feminismul intersecțional și cum e conectată asta cu literatura.

caro: [00:41:02] Da așa este. E foarte bine că zici asta. O să zic despre LitFem acuși, dar aș începe fix cu de ce intersecționat. Nu e destul doar să fie reprezentate mai multe autoare femei. Ci de fapt nevoia e ca mai multe autoare și autori din diverse medii sociale să aibă acces la resurse.

caro: [00:41:25] Dacă stăm doar pe ideea de reprezentare și pe ideea asta a feminismului liberal, să fie 50 50 autoarea femei, sau directoare sau orice altceva. De fapt tot e un grup select de femei care au avut acces la resurse, sunt privilegiate și ajung să scrie și să fie recunoscute în lumea literară. Întrebarea care vine aici este câte autoare contemporane, femei, rome, publicate și recunoscute cunoaștem în România.

caro: [00:41:56] De aici vine zero răspuns și cumva problema clar nu este de fapt că nu există scriitoare, că nu există artiste rome, că nu scriu bine sau că nu scriu valoros, și așa mai departe. Problema este legată direct de accesul la resurse.

caro: [00:42:15] Deci practic, faptul că ne dorim să fie reprezentate încă alte trei femei care au succes deja și să fi și ele la fel de notorii colegii lor bărbați, nu e destul. Pentru că asta nu creează resurse pentru foarte multe potențiale scriitoare și scriitori din medii mai marginale, mai sărace, din clase sociale în care trebuie să lupte pentru supraviețuire și nu ajung să aibă acces la a produce artă și discurs cultural.

caro: [00:42:46] Feminismul intersecțional de la care pornim în literatură e că e nevoie de fapt de o reformă mai mare. Nu doar culturală ci și socială, în care mult mai multă lume să aibă acces la resursele de bază ale vieții, ca să îți permită să ai unde să stai și ce să mănânci, ca să îți poți permite să poți să gândești artă.

caro: [00:43:08] Când te lupți cumva pentru resursele de bază, nu poți să faci literatură. Sunt mai multe sisteme interesectate care te apasă din diferite direcții. Faptul că te naști femeie, după aia te apasă faptul că faci parte dintr o etnie împotriva căreia este foarte mult rasism structural în societatea în care te naști. Situatia economica a familiei ta în care te naști care nu depinde absolut deloc de tine, nici măcar de familia ta de cele mai multe ori. Pentru că 50% din populația României trăiește în sărăcie foarte. Nu mai știu cum arată statistica aia, dar era aproape 50 la sută. Atunci e foarte greu la un asemenea procent să spui că depinde de oameni individual. E clar că e o problemă sistemică.

caro: [00:43:53] După aia mai faci parte dintr un alt grup minoritar, dacă ești queer sau dacă ai tot felul de alte chestii. Sunt mulți piloni din ăștia opresivi care reduc din posibilitatea de a crea și de a ajunge vreodată fi recunoscut, publicată, citită, văzută într un mediu literar care e complet împotriva existentei tale pe această lume. Așa ca discurd. Cred că de aici pornește de ce nu doar feminism, ci feminism internațional. Pentru că sunt toate aceste paliere care sunt similar de importante.

adina: [00:44:32] Da și dovada avem în curricula școlară adică nici măcar nu avem autoare femei în curricula, cu atât mai puțin...

caro: [00:44:41] Femei rome.

adina: [00:44:42] Exact. Sau queer sau ...

caro: [00:44:45] Clar. Și de aceea, nouă nu ni se pare suficient să fie încă niște femei reprezentate în status quo. Mi se pare că nu schimbă absolut nimic. E aceeași poveste cu feminismul alb și liberal, care lucrează încă niște femei în cultura dominantă. Dar femeile care au acces acolo întotdeauna o să fie cele trei femei mai privilegiate. Restul o să rămână pe dinafară. De aici începe o de dacă e nevoie de redistribuirea resurselor. Pentru că poți să produci literatură și orice fel de artă când ai acces la niște resurse.

adina: [00:45:23] Asta îmi amintește un pic și critica pe care o aduce bell hooks, despre cum de fapt și femeile pot să propage mai departe patriarhatul și capitalismul. Fix prin genul ăsta de gândire destul de restrictivă, în care nu vrem să schimbăm sistemul de la cine vrem doar să fim și noi -- noi înseamnând câteva dintre femeile albe de clasa mijloci --, să avem și noi acces la statut, resurse etc.

adina: [00:46:02] Care e de fapt aceeași logică sistemică, și nu schimbă deloc.

caro: [00:46:08] Exact. Și toată povestea cu feminismul contemporan liberal din vestul Europei, nu trebuie să mergem așa de departe. Foarte multe femei de succes din vestul Europei, succesul lor este prin faptul că au lucrătoare domestice din estul Europei. Bone românce, îngrijitoare la bătrâni românce și așa mai departe. Practic feminismului liberal construiește succesul unor femei și realizare socială a unor femei, pe spatele muncii altor femei mai puțin privilegiate cultural-economic.

adina: [00:46:44] Mi se par foarte importante observațiile astea. Și vroiam să te întreb -- ca să fac din nou punte cu proiectul vostru -- evident că nu e responsabilitatea voastră în mod specific să adresați lucrul ăsta, dar eram curios cum reușiți sau cum încercați să adresați problemele astea și să practicați un feminism internațional în cadrul proiectului vostru.

caro: [00:47:11] Încep să zic un pic ce e proiectul, și p să ajungă apoi și acolo. Literatură și feminism e e un proiect multianual. Momentan ține doi ani, sperăm să continue și după. A fost inițiat de două scriitoare, Laura Sandu și Mihaela Mihailov. A apărut într un context în care mai multe dintre noi eram deja de mai mulți ani într-un cerc de lecturi feministe în care citeam literatură și teorie feministă și aveam foarte multă nevoie de un spațiu pentru asta. Am pornit de la ideea că suntem multe care scriem dar nu simțim că avem spații în care să analizăm și să publicăm literatură, în măsura ideilor, proiectelor, noastre feministe.

caro: [00:47:56] Proiectul au pornit de la necesitatea unor idei de analiză, creație și publicare, în care să se dezvolte un mediu literar alternativ la ce există în mainstream și în care nu ne simțim deloc reprezentate.

adina: [00:48:10] Când a fost lansat, anul trecut în 2019 sau când?

caro: [00:48:14] Da, în 2019. 2019-2020. Și practic pornind de la necesitatea acestor spații a început proiectul cu ateliere cu adolescente și apoi cu fete și femei feministe interesate de scris. O să mai fie în curând și niște ateliere tot de proză și poezie. Am pornit foarte mult de la nevoia de a crea spații în care să apară literatura feministă. Pentru că, ca să apară orice trebuie existe un spațiu pentru a apărea.

caro: [00:48:42] Există formula asta a cenaclului care se poartă în literatură și prin care multe dintre noi, scriitoare fiind, am trecut. Care pentru mulți dintre noi a fost o experiență destul de violentă și dură. Care e după aceeași logică. Să se normeze modul în care scrii la status quo, nu invers.

adina: [00:49:09] Am fost și eu la un atelier al vostru, și atunci am auzit pentru prima oară de lumea asta a cenaclurilor literare. Adică io Habar n aveam, pentru mine e o lume străină. Mi s-a părut foarte interesant să aud că mai multe ați avut experiența asta. Și că a fost destul de nasoală, pentru că evident și acolo nu erau acești bărbați scriitori, care erau tătucii literaturii. Ai putea să ne zici câteva lucruri despre experiență ta cu cenaclurile?

caro: [00:49:44] Da. E de fapt ceva foarte nuanțat și ambivalent. Asta cu cenaclurile. Cel puțin cele la care am fost eu. Pe de o parte ai nevoie să interacționezi cu lumea. Este un mod de a comunica cu lumea ce scrii. Nu vrei să stai acolo cu scrisul tău în apartament, și să nu ieși niciodată. Cenaclurile sunt un loc de profesionalizare de multe ori a scriitoarelor și scriitorilor, în care practic scrisul lor interacționează cu alți oameni care fac același lucru. Ceea nu sună rău.

caro: [00:50:20] Problema e că ... Ajunge să sune rău în condițiile în care sunt acești scriitori despre care spui tu, patriarhi ai cenaclurilor. De cele mai multe ori sunt scriitori, dar sunt și scriitoare care reproduc același sistem. Vreau să specific ast. Chiar nu este deloc o chestie ideologică că trebuie să fie doar bărbați. Nu. E un sistem de gândire care e reprodus la fel de bine și de scriitoare.

caro: [00:50:46] Da, și sunt practic acest guru care țin cenacluri și ca tânără scriitoare sau scriitor care merge acolo, ești o ființă foarte influențabilă și ai foarte mare nevoie de fi ghidată. Practic ești ceva maleabil în mâinile cuiva care e deja format/formată. Și fiind în situația asta, se pot întâmpla absolut orice. Adică să ți se direcționeze scrisul și de conținut și de stil, în direcția în care se zice acolo câ aia e de fapt literatură.

caro: [00:51:15] Ajungi să internalizezi niște concepte foarte rigide despre literatură. Ceea ce am făcut și eu atunci. De exemplu orice avea vreo alianță vag politică sau orice era văzut ca având vreo valență politică -- gen, ieșea din subiectele care se scriau -- era nimic declarativ. Se zicea că asta nu e literatură, este slogan. Și așa mai departe.

caro: [00:51:36] Există foarte multe feluri de a respinge, practic, și a tăia la sânge ce este literatură. Și apoi reproducerea unei ierarhii foarte puternice, de fapt un joc de putere sinistru pe care l am văzut eu. Și m-am și jucat în el că așa se întâmplă. Na, eram mică oricum. Era aproape de bully-ing al oamenilor care scriau prost. Deci acest scris prost .. pur și simplu se râdea. Nu știu cum altfel să zic.

caro: [00:52:03] Pur și simplu când veneau persoanele care aveau niște texte de mai romanțioase, mai eminesciene, care nu intrase în contact cu literatura contemporană încă și după ce citise în școală ... Toată lumea râdea în hohote. E ceva foarte aleatoriu acest scris bine și scris prost. Că nu există e scris bine și scris prost de la sine. Îți formează scrisul lucrurile pe care le citești. Pentru fiecare tip de scriitură există un public al său. Deci și pentru poemele de literatură contemporană care e citită de 2.000 de oameni în România. Și pentru poemele proaste există cititori/cititoare care nu le cred proaste. Și de ce nu ar avea fi valizi/valide.

caro: [00:52:43] Separarea asta între scris bine și scris prost e ceva din nou ceva foarte elitis și o reconfirmare constantă a unui grup mic în care noi suntem aici, ce facem e bine, și în rest toți sunt inculți. Pe mine cel mai mult m a marcat, de la cenaclu, fix ierarhia foarte puternică și felul în care era pur și simplu atitudine de bully față de oamenii care scriau prost. Dacă scriai și mergeai și primeai toate reacțiile alea la un text presupus prost, nu cred că mai vroiai să scrii vreodată.

caro: [00:53:16] Eu după cenaclu, nu am scris mult timp. Câțiva ani. Aceasta este experiență personală.

adina: [00:53:23] Cred că și acum se practic un bullying în cercurile literare. Poate nu chiar la nivelul ăsta de, hai să râdem de ...

caro: [00:53:33] Da da da. Poate nu în halul ăsta, dar sigur se practică. E un sistem care e într-un constant mod de reconfirmare de sine. Și de mentinere, practic, a unor mecanisme, a unori stiluri, a unori feluri de a scrie. A unui tip de conținut acceptabil care e numit literar, care trebuie menținut. Cum îl mai menții acolo dacă nu dacă nu tai la sânge tot ce nu se încadrează.

adina: [00:53:57] Sunt curioasă dacă ți s-a zis vreodată că scrii feminin sau...

caro: [00:54:01] Mi s-a zis că scriu ca un bărbat. Din păcate. Mi s-a zis și nu a fost ceva deloc fericit. Deși am luat-o ca pe un compliment și m-am simțit foarte bine cu mine. Nah, câți ani avea, cinșpe-șaișpe. Când mergeam la cenaclu. Dar de fapt e ceva ce m-a afectat profund. Eu am început să scriu, cum mi se zicea, apoi ca un bărbat, pentru că am văzut că asta se citea și se aprecia în mediul ăla. Și tu adolescentă fiind, de ce ai nevoie cel mai mult de la niște oameni de care îți place? De validare. Așa că o să scrii exact ce se vrea. Niște texte cu care eu acuma nu m-aș identifica. Că nu erau despre mine. Adică erau niște texte extrem de violente, extrem de cinice. Extrem de ironice, într-un mod nasol, pe ură de sine. Și asta e ceva foarte apreciat. De exemplu, dacă tu ca femeie scrii dintr un loc de ură de sine, e ceva valoros. Așa am văzut în multe medii literare.

caro: [00:55:01] Pur și simplu era o ruptură foarte mare între mine, viața mea, persoana mea și acel tip de text. Ca să fiu apreciată, ca să-mi zică că scriu ca un bărbat. De aici zic că de fapt e nevoie de renuntare la mine ca o scriitoare, ca să primești acest mare compliment. Ca să fii acolo cu ei.

adina: [00:55:21] Aș vrea să ne întoarcem un pic la LitFem. Ce proiecte faceți în cadrul programului și cum creați spații pentru autoare și autori marginali.

caro: [00:55:31] OK. Zic de mai multe proiecte în cadrul proiectului mare. Una dintre ele este analiza feministă a operelor literare pentru BAC. Care e partea din proiect care 30 cu cel mai mare interes.

caro: [00:55:45] Practic facem comentarii multimedia pe modelul vlogului, în care punem și ce au nevoie liceenii pentru examene. Adică punem tot după baremul de la BAC. Comentăm operele de la BAC. Punem elemente de istorie, teorie literare, tot ceea ce se cere la barem. Dar avem și o analiză socială și feministă.

caro: [00:56:03] Până acum am făcut la Patul lui Procust, Enigma Otiliei și Moromeții. Lucrăm în prezent la Moara cu noroc și Ultima noapte de dragoste, prim noapte de război. E o echipă foarte mare și diversă la proiectul videourilor. S-a implicat multe persoane, scriitoare, activiste feministe, specialiste în grafică și actrițe. E o muncă de colaborare în care încercăm să găsim un echilibru între conținutul emancipator, revoluționar pe care-l aducem și conținutul educațional standard, care e cerit de la școală.

caro: [00:56:38] Pare că e ceva ce a fost foarte dorit. Adică multă lume are frustrări cu operele care s-au studiat la BAC. Și acuma vine ca o gură de aer proaspăt să le analizeze cineva. Ca urmare a acestui proiect ar fi minunat rescriem manualele școlare de română, din punct de vedere feminist intersecțional.

caro: [00:57:00] Asta e unu. Apoi au fost niște ateliere cu adolescente de liceu. Pentru scris. Apoi au fost pentru fete și femei scriitoare feministe. În curând o să fie niște ateliere de proză și poezie pe zona asta de literatură feministă.

caro: [00:57:15] Atelierele sunt ținute, au fost ținute de inițiatoarele proiectului. De Laura Sandu și Mihalea Mihailow. Au fost invitate și scriitoare deja cunoscute și confirmate în literatura contemporană, ca Medeea Iancu, Ileana Lungu, Elena Vlădăreanu, Iulia Militaru.

caro: [00:57:33] Asta este creația de spații. Și după aia pentru publicare am făcut Editura digitală pentru literatură feministă. Unde am gândit câteva antologii și volume. Tipul ăsta de carte -- antologia -- tocmai e foarte mișto că poate să adune cumva mai multe voci la un loc pe același subiect, aceeași tematică, sau aceeași zonă. Fără să fie presiunea unei opere individuale. Adică practic mai multă lume poate să aibă acces la scris, după timp, energie, resurse. Să scrie, nu știu, o povestire sau un poem. Și să apară în antologie. Până ajunge la amendat vreodată sau dacă ajunge să scrie cartea.

caro: [00:58:12] Au apărut două antologii la o editura digitală. Pe blogul Literatură și Feminism. O să fie publicate și în print. Arta revendicării, antologia de poezie coordonată de Medeea Iancu, va apărea luna viitoare Fractalia. Și celelaltă, de proză speculativă feministă și coordonată de mine, va apărea la Hecate, la un moment dat.

adina: [00:58:36] Despre care vom vorbi ...

caro: [00:58:36] Despre care vom vorbi într-un alt episod, doar despre ea. Sunt toate editate de Laura Sandu. O să mai apară anul ăsta încă niște antologii. Va apărea o antologie de teatru feminist intersecțional. Antologie cu textele de la toate atelierele. Deci practic e un mod de a aduce toate scriitoarele care au participat la ateliere la un loc. O antologie de comentarii literare feministe.

caro: [00:59:03] Va apărea un basm, Ileana Sânziana de Petre Ispirescu. Care e rescris din perspectivă feministă și queer, și ilustrate. Apoi în septembrie o să avem Festivalul de Literatură feministă, unde o să fie performance-uri, spectacole, lecturi și dezbateri. Încă nu știm, cu coronavirus, dacă va fi online sau offline. În funcție de ce se mai întâmplă. Toate aceste eforturi adunate, sunt pentru a crea un spațiu literar alternativ și a construi încet un public pentru asta. În care să aibă loc să se manifeste scriitoare care nu vor să ajungă în scena literară mainstream, sau nu le reprezintă în nici un fel.

caro: [00:59:42] Proiectul nu și a propus deloc să intre în dezbatere cu scena literară mainstream din România, ci să creeze o scenă independentă, alternativă, a literaturii asumat politice, feministe, intersecționale. În același mod în care s-a dezvoltat, de exemplu, teatrul politic în ultimii zece ani. Tot așa, a pornit de la inexistența -- exista doar teatrul dominant conservator care reconfirma același status quo, și nu aducea nici un suflu nou -- și apărut, a început să existe teatru politic și momentan e înfloritor.

caro: [01:00:14] Sunt curioasă ce reacții ați primit până acum de la scena literară mainstrea pe de-o parte și de cititoare / cititori și de la persoane interesate. Adică, pe de-o parte aș fi curioasă să știu la video-comentarii. Și pe de altă parte, așa la activitățile proiectului în general, cam ce reacții ați primit.

caro: [01:00:37] Video-comentariile au fost pimite cu foarte mult entuziasm, din diferite zone. Din zonele feministe și din zonele artistice. Chiar si niște scriitoare din mediul literar mai mainstream. Cel mai mult interes, cum am zis. Au primit și reacțiie negative, dar mai puține. Au primite, nu știu, de la doi scriitori contemporani. Nu mai știu ce au zis, memoria mea a șters, aparent, această informatie. Nu știu. Au zis că nu e destul de riguroasă structura, ceva de genul, ca să se ia de un comentariu sal altul. E scos din contect. Aceeași tropi.

caro: [01:01:14] Apoi, la antologii e ceva foarte interesant. Ele sunt o online și au fost descărcate de niște mii de oameni, pe descărcarea individuală pe IP. Ceea ce e surprinzător pentru literatura contemporană, În special poezie. Adică poezie citește foarte puțină lume. Adică, poezie contemporană. Și să fie descărcate de niște mii de oameni, e clar că a fost un mare interes -- și e în continuare -- pentru ele. Am primit doar reacții, nu din zonele confirmate literare, ci de la cititoare care au fost foarte încântate. Multe cititoare foarte entuziasmate. Dar cumva establishmentul literar a ignorat aceste apariții. Poate e și faptul că încă nu sunt print, pentru că e ca și cum nu ar reale. Deși sunt. Adi și-au avut lansări și așa mai departe.

caro: [01:02:06] Încurajator. Pare că există cerere și sete și interes pentru zona asta de literatură feministă.

caro: [01:02:17] Da, clar există. Sau cel puțin pentru critică feministă a literaturii existente deja, sau a literaturii canonice. Pare că era chiar nevoie să se apuce cineva la un moment dat să le facă. Pentru că literatură feministă contemporană produsă local, încă nu știm neapărat.

caro: [01:02:33] Cred că e un public care se construiește acum. Care se construiește fix cu toate aparițiile alternative care o să fie toate evenimentele, care o sa fie toate evenimente Fractalie. Se mai organizează un festival online. Mai sunt câteva autoare care au publicat cărți asumat feministe, cum ar fi Medeea Iancu sau Ileana Lungu. Da, și cred că e ceva ce se construiește chiar acum, Publicul pentru genul ăsta de literatură.

intermezzo: [01:03:09] Cred în una, Mamă Atotștiutoare. Făcătoare a cerului și pământului. A tuturor celor văzute și nevăzute. Cred în una fiice mamei. Care din mamă s a născut înainte de toate. Lumină din lumina. Eliberare din abuz. Cuvânt solidar din cuvânt autoritar. Forță colectivă din învinovățire punitivă. Înălțare din oprimare. Îmbrățișare din damnare. Cred în una. Cea răstignită pe coperta istoriei violenței. Cea prea des amuțită. Hăituit. Hărțuită. Lovită. Pedepsită. Sfidată. Evacuată. Violată. Cred în una. Cea care a înviat și a strigat. Cade una cădem toate. Cade una cădem poate. Căci toate într-un suflu eliberator vom învia. Și câșcând pe abuzuri vom striga. Să facem din biserica adăpost de zi și de noapte. Să facem din biserică locul istoriei celor abuzate. Să facem din biserică spovedania celor lovite. Și din lovire se ne renaștem în răzvrătire.

intermezzo: [01:05:12] Și să ne rugăm. Nici o palmă. Nici un pumn. Nici o jignire. Nici o învinuire să nu mai fie. În numele nostru. Al celor care credem. În una, în toate. În una, în toate. Solidaritate. Solidaritate. Solidaritate.

adina: [01:05:48] Am ascultat Crezul feminist, scris de Mihaela Mihailov și recitat colectiva feministă Mulțumesc pentru flori, organizatoare mișcării Cade una, cădem toată, în cadrul protestului de 8 martie, anul acesta, care a avut loc în fața Catedralei Mântuirii Neamului din București. Liturghia feministă, cum s a numit demonstrația, a fost un semn de revoltă față de discriminările promovate de BOR și față de alocarea de fonduri din bugetele publice către biserică în detrimentul finanțării serviciilor de asistență și protecție socială, de care este atât de mare nevoie.

adina: [01:06:42] Construirea asta a publicului pentru literatura feministă și pentru critica feministă, mă gândesc că evoluează în același timp și cu mișcarea feministă, care a devenit din ce în ce mai vizibilă în ultimii ani. Și mi se pare că atât proiectul vostru cât și alte texte sau inițiative din literatura locală, fac o punte între activism și literatură. Și -- tot ai zis de Medeea Iancu și, de exemplu, de Mihaela Mihailov -- știu că în ultimii ani, texte feministe scrie de autoare asumat feministe, cum ar fi Medeea și Mihaela, au fost folosite destul de mult în cadrul protestelor feministe.

adina: [01:07:33] Și la fel ai mai zis tu de cercurile de lectură feministe, care se desfășoară în mai multe orașe. Pe lângă București mai e și Cluj-Napoca, și din câte știu și Timișoara. Și cercurile astea de lectură au avut un rol destul de important în închegarea colectivelor feministe și a introducerii de literatură asumat feministă. Și aici mă gândesc de exemplu la zine ca Dysnomia, sau Zine Fem din Cluj.

caro: [01:08:01] Da, sau Cutra.

adina: [01:08:03] Da, și tot persoanele din colectivele astea au fost implicate adesea și în acțiuni feministe. Cumva mă întreb dacă putem să vedem literatura ca pe un instrument de educare politică și de emancipare.

caro: [01:08:23] Da, clar. Sigur. Literatura ne formează în feluri destul de fundamentale, așa politic, fără să ne dăm seama. Pentru că nu are cum să nu te formeze o materie care îți este predată timp de doișpe ani. E imposibil. E una dintre cele câteva lucruri pe care le auzim repetate ani de zile și ne formează viziunea despre lume într un fel sau altul. Practic cuvintele astea sunt lucrurile din care e făcută lumea. Și atunci clar e un instrument politic.

caro: [01:08:54] Literatura canonică din programa școlară e un instrument politic de a transmite niște idei, la fel cum e poemul citit la protestul feminist. Un alt instrument politic de transmite niște idei. Sunt ambele același instrument politic. Nu cred că este nicio diferență între ele. Doar că e întrebarea, pentru ce tip de politic e instrumentul.

caro: [01:09:18] Dar, da. Majoritatea grupurile noastre au fost implicate într un fel sau altul în niște cercuri lecturi, în spații din astea de discuții de idei. Si de literatură și de teorie. E o punte de intersecție între activism și artă, sau și literatură.

caro: [01:09:34] Și cred că rezultatul dintre ele... Rezultatul produs de ciocnirea lor e protestul la care se citește poemul feminist. Sau orice altă acțiune din asta politică. Discursul spus în fața unei mase, ș.a.m.d. Toate sunt pozie. Nu?

adina: [01:09:53] Da. Și mie mi se pare că e o relație foarte strânsă actvismul feminist și literatură. Și mi se pare ține foarte mult de ce ziceai tu mai la început. E greu să învățăm să scriem altfel decât scriitura asta canonică, care e profund masculină. Și atunci cumva, mi se pare, că e nevoie să ne găsim vocea. O voce care să nu fie dependentă de validarea acestor autorități patriarhale. Asta e o luptă colectivă, și mi se pare că la asta sunt foarte bune cercurile de lectură feministă și literatura a produsă în cadrul lor. Sau în afara lor, din zona asta. Ne ajută să deconstruim această viziune profund patriarhală cu care suntem obișnuite și să ne găsim vocea proprie în funcție de experiențele personale și colective.

caro: [01:11:01] Da.Ai super dreptate. Mediile astea -- fix cercurile feministe, cel puțin din experiența mea -- te fac foarte conștientă din ce subiecte acționezi de fapt. Dacă acționezi din subiectul politic în care ești tu de fapt, cum te vede lumea și cum te-au încadrat, și cum te apasă. Sau dacă acționezi dintr o conștiință falsă, în care tu te visezi scriitorul, și vorbești din vocea scriitorului. Și cumva dintr un loc în care vrei foarte tare să ai puterea aia, a bărbatului dominant. Vrând foarte tare să ai puterea aia, vorbești din locul ăla, dar care de fapt e complet contradictoriu cu viața ta.

caro: [01:11:39] Practic ce fac cercurile astea, e să te facă conștientă de subiectul politic care ești tu de fapt, așa cum te vede restul lumii. Și să te centrezi în el și să vorbești din el. Că nu să fantasmezi că ești Nicolae Iorga, când de fapt nu ești. Și, de fapt, ai lucruri mai valoroase de adus vorbind din punctul în care ești tu. Pentru că foarte rar le aduce cineva. Nu sunt scrise, nu se vorbește, sunt tabu. E o listă întreagă, de ce nu sunt vizibile.

robi: [01:12:12] Acum că ne apropiem de încheiere. Cred că ar fi important, să vorbim un pic despre ... Poate să ne vorbești despre cum se poate trăi din literatură, și din activități și proiecte adiacente literaturii. Că poate printre ascultătoarele noastre se află și tinere scriitoare și poate ar fi informație importante. Și o întrebare, mere în orice activitate care este manifest politică, e ce tipuri de finanțări încercați să accesați. Și dacă există o tensiune între a păstra o poziție critică, dar în același timp când ai un finanțator, vine cu niște strings attached, niște cerințe. Și dacă e tensiunea asta.

caro: [01:12:48] La prima întrebare, răspunsul e foarte simplu. Nu se trăiește din scris literatură în România. În niciun caz. Cred că singura persoană care trăiește din scris literatură în România este Mircea Cărtărescu. Care pare că chiar trăiește. E posibil să mai trăiască câteva persoane din literatură, de ce ziceați voi mai devreme de consum. Care se încadrează cumva acolo. Care e foarte populară. Sunt câteva scriitoare, din ce am văzut, care sunt bestseller-uri. Dar nu știu cât trăiesc. Adică, chiar nu prea.

caro: [01:13:20] În legătură cu literatura contemporană -- în special dacă ești și scriitoare, dacă mai ești și feministă -- e imposibil să trăiești doar scriind cărți. Scriind proză, poezie, și ce recunoaștem ca fiind literatură. Dar poți să faci tot felul de lucruri adiacente. Oamenii lucrează în domenii conectate de scris. Scrii articole, recenzii și așa mai departe. Din jurnalism mai degrabă, dar și acolo foarte precar. Din recenzii la fel.

caro: [01:13:47] Poate, nu știu, din teatru. Dar tot așa, de la proiect la proiect. De la finanțare la finanțare. De la finanțări AFCN, de la ce alte mici proiecte culturale mai faci rost. Dar să trăiești așa a susținut și trăiești doar din asta este imposibil.

caro: [01:14:06] Și de aia e foarte greu, de fapt, să termini o carte, de exemplu. Că nu ai niciodată câteva luni complet libere într un an, de care ai nevoie ca să termini o carte. Nu le ai, pentru că trebuie să lucrezi în multe alte chestii ca să îți plătești chiria.

caro: [01:14:21] Da. Și din traduceri, apoi ... Următoarea chestie pe care o fac multe sunt traduceri. Dar și traducerile sunt plătite foarte prost. Primești banii pe traducere după un an după ce ai tradus. Rar sunt plătite la timp. Deci trebuie să ai ceva plan alternativ din care să te susții. Adică nu poți să plătești chirie în fiecare lună din traduceri. Sau poate dacă traduci non-stop, dar atunci nu mai scrii niciodată.

adina: [01:14:48] Foarte ciudat când ne gândim că și din literatura mainstream sau din literatura care ajunge foarte vizibilă, foarte populară, foarte celebrată și premiată, și chiar tradusă peste hotare, autorii din câte știu câștigă, cred că, până în 10 la sută din ... E aproape imposibil să trăiești din asta. Chiar dacă, din nou, ești autoare super cunoscută. De exemplu, Lavinia Braniște, a cărei carte Interior Zero a și fost tradusă și e o carte premiată și super cunoscută, și nu reușește să trăiască din asta, din scris. Nici pe departe.

caro: [01:15:33] Nu. Nimeni. Nici pe departe, clar. Adică, dacă vii dintr-un loc precar economic și nu cumva ai o familie care să te susține, cam cu nicio artă nu poți să trăiești. Nefiind susținută de nimeni din afară, e ceva super dificil. Și cred că se întâmplă doar la oameni care ajung, nu știu, să fie foarte recunoscuți -- după zeci de ani -- în occident. Și să fie invitate ca rezidente și să primească bani de acolo, și așa mai departe. E un proces de adunat ani de zile la un capital social și la un capital de imagine, care durează și are toate problemele aferente despre care se poate discuta ore în șir.

caro: [01:16:13] E și dilema mea tot timpu. Cum să îmi plătesc chiria și să scriu. E întrebarea zilnică. Sunt tot felul de alternative la care ajung oamenii, ca să nu își ia job la corporație, să nu le distrugă mintea și sufletul. Se mută la țară, se mută înapoi la părinți, la bunici. Să nu mai plătească viața din București, sau din Cluj sau din orașele mari scumpe. Ca să poată facă cât de cât ce le place. Am tot auzit.

adina: [01:16:41] Și asta cum aveți voi cu LitFem, poate să fie o soluție, dar e una tot foarte precară și foarte instabilă. Și oricum, pentru care îți trebuie anumite cunoștințe, îți trebuie o echipă de oameni cu care să lucrezi. Îți trebuie destul de multe lucruri, adică nu ceva care să fie foarte la îndemână. Și nici nu cred că e ceva care să îți aducă multe fonduri. Pentru că în zona aste de cultură, evident că sunt fărămițele de fonduri care au rămas la fundul sacului, cum ar veni.

caro: [01:17:14] Exact, exact. Cam asta se întâmplă. Deci nu prea. E destul de deprimant, așa. Posibilitatea trăitului din scris nu prea există.

adina: [01:17:29] Ce fonduri acceptați voi? AFCN-urile ... LitFem e din EA Grants, sau din ...

caro: [01:17:35] E AFCN. E program multianual finanțat de AFCN. Da, păi cred că acestea sunt. Adică sunt cele puține fonduri culturale care le poți accesa de aici. AFCN-urile și acum mai sunt și astea norvegieni pe care poți să le accesezi cultural de la Ministerul Culturii Ro. Adică, eu nu aș aplica la niciun fond oferit direct de o corporație -- ca CSR -- sau de o bancă. Ca să fac alegerea asta, ar trebui chiar să nu mai pot să mă susțin în niciun fel altfel. Dar aș prefera să îmi iau un job în servicii, decât să fac asta, de exemplu. Ceea ce am și făcut. Cred că de fapt tensiune e ce e ceea ce accepți. Adică nu știu cât de posibil e să faci un proiect cu discurs asumat anti capitalist, cu critică așa a economiei capitaliste și a sistemului neoliberale, la o bancă. Sau la o corporație.

caro: [01:18:35] Adică, poți să faci poate ceva pe niște subiecte mai ușor spălabile de ei. Dar în momentul în care ajungi la a critica a distribuirii resurselor în lumea actuală, cred că se limitează foarte mult granturile și fondurile pe care poți să le accesezi.

robi: [01:18:51] La astea, la AFCN-uri, acolo nu vă depunctează pentru tematică sau ceva de genul, nu? Adică, ceva tabu sau prea ... comunist, sau ce alte probleme mai sunt.

caro: [01:19:05] Depinde foarte mult de proiect, de evaluatori. E tot timpul o loterie. Îți dai seama că și persoanele individuale în comisii, și părerile lor despre lume afectează ce proiecte sunt alese și ce nu. Chiar dacă nu atât de mult. De multe ori e și la noroc.

adina: [01:19:22] E interesant că asta se întâmplă și în alte locuri. De exemplu, în cercetare. Unde, la fel. Anul acesta, de exemplu, au fost evaluări foarte foarte distanțate. Adică o parte din evaluatori au dat punctaje bune -- în aceeași echipă, cum ar veni -- altul sau alții au dat punctaj foarte mic.

robi: [01:19:44] Da, așa o mică digresiune. Și eu am aplicat pentru ceva Post-doc la minister. Și e așa o loterie cu evaluatorii. Deci am prins unul care ... Deci proiectul pe care l-am depus e bun. Și am CV bun. Și doi mi a dat punctaj decent și ăla ultimul, al treilea, se pare că nu i nici pe subiect, pe domeniu, și m-a punctat ceva de genul jumătate din maxim. Adică e ... Cred că după CV și după astea, proiectul în sine e, nah. Sunt foarte bune, adică. Deci e așa o loterie din asta. Acum aștept să văd că mai vine după evaluarea finală. Dar e o loteria din asta super mare cu toate finanțările. Ceea ce e nașpa.

adina: [01:20:26] Da. În același timp, mi se pare că există și ... Na. Vedem Cutra, vedem LitFem, vedem Teatrul Politic. Adică, scena asta s-a dezvoltat destul de mult în ultimii ani, din fondul de cultură.

caro: [01:20:45] Dar, prin fonduri AFCN. Asta voiam să zic. Adică, nu as vrea să zic că e o instituție complet contaminată ideologic, nu știu cum, care nu acceptă ... Pentru că, nu. S-au tot accesat fonduri de stat pe subiecte mai progresiste și feministe, intersecționale și queer, și pe teatru politic, în ultimii ani. Deci cumva s-a dezvoltat cu ajutorul acestor fonduri.

adina: [01:21:08] Să ne pregătim de încheiere. Te-aș întreba ce literatură te inspiră pe tine. Și apoi aș fi curioasă să știu ce ai vrea să vezi mai mult în zona asta literar, dacă ne gândim așa utopic.

caro: [01:21:26] Ah, ce literatură mă inspiră? Aș putea să scriu liste. E dificil. Dar o să zic doar câteva. Și destul de recente. Ca să nu mă întind pe toată viața. Și poate zic lucruri care sunt traduse în română. Pentru că de fapt este o problemă. Nu vreau să recomand lucruri care sunt numai în engleză. Vreau să fie accesibile.

caro: [01:21:48] Sunt câteva traduceri de literatură queer foarte bune în română. Care le-am citit în ultimii ani și mi-au schimbat destul de mult felul în care văd literatura. Și mi-au arătat posibilitățile literaturii, de fapt, și cum poate să se intersecteze queerness-ul cu literatura. Am citit ultima carte Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong, un scriitor vietnamez-american. Scrie despre migrație și queerness. E tradusă. O super recomand.

caro: [01:22:18] Apoi mai recomand De ce să fie fericită, când poți să fii normală, de la editura Hecate, de Jeanette Winterson. E o mostră de literatură queer foarte bună. Și mai e o traducere care mi a plăcut mult, dar acum ceva timp, care e Culoarea purpurie de Alice Walker. Sunt toate găsibile în în română. Și ce am mai citit nou, tot din zona de literatură queer intersecțională, a fost Argonauții -- tradusă la Black Button -- de Maggie Nelson. Care e o combinație de literatură și teorie queer. Un experiment literar foarte tare.

caro: [01:22:57] Și tot la Black Button au tradus mai multe cărți de James Baldwin, care e acest mare gânditor afro-american, care examinează și disecă foarte multe probleme sociale, în special rasismul și homofobia, în toate cărțile sale. Deci îl super recomand pe Baldwin, toate cărțile lui de la Black Button.

caro: [01:23:17] Aș mai zice, traduceri super semnificative așa pe literatură feministă sunt toate cărțile Elenei Ferrante. Pe care, la fel, le-aș recomanda oricărei cititoare care vrea să citească femei. Scriitoare femei. Aș zice neapărat să citească Tetralogie Napoletană. Poate, Arundhati Roy, care e o scriitoare indiană. Scrie foarte mult de la intersecția dintre feminism și clasă. Are prima carte tradusă Dumnezeul lucrurilor mărunte. O super recomand.

caro: [01:23:49] Poate din SF-uri. La Hecate sunt traduse câteva SF-uri feministe foarte mișto. E tradusă Octavia Butler, un volum. Pilda Semănătorului. Mai e tradus Amonit de Nicola Griffith. Aș zice să le luați dacă dați de el. Orice Ursula K. Le Guin. Absolut orice. E tradusă Mâna stângă a întunericului, și încă alte cărți. Lumea lui Rocanon de la Nemira. Și mai e tradus Deposedații, dar recomand să citiți în engleză, că e tradus destul de ... butucănos.

caro: [01:24:26] Și poate, local, dacă nu ați citit niciodată Cella Serghi, ăsta este momentul. Și Panait Istrati la fel, orice. Și contemporani cred că la poezie aș mai citi oricând Medeea Iancu. Și ultimele ei două volume, declarate feministe, dar și volumul de debut, care este o analiză poetică foarte mișto pe traumă. A fost una dintre cărțile de poezie preferatele mele când am citit-o. Irina Vlădăreanu, la fel. Ileana Lungu. Poate aș mai zice la intersecția dintre poezie și teatru ar fi textele Nicoletei Esinencu, care sunt și publicate la Editura Ideea și merită citite.

caro: [01:25:11] Da. Deci o să mă opresc că pot să o țin la nesfârșit. Antologiile, neapărat! Ultima, dar nu cea din urmă chestie de citit ar fi antologiile. Care sunt descărcabile de pe blogul Literatura și Feminism. Adună o serie de scriitoare -- și confirmate deja, în literatura contemporană, și care debutează. Sunt primele colecții de literatură asumat feministă și queer. Adică antologii din acest spațiu și de limbă română. Dacă vreți să le citiți.

adina: [01:25:46] Să încheiem așa pe o notă faină, imaginativă. Dacă ai putea să ne zici, cum ar arăta utopia ta literară, feministă.

caro: [01:25:57] Cred că ar fi foarte similară cu utopia din Deposedații, nu știu dacă ați citit-o. Dar ...

robi: [01:26:06] De două ori.

caro: [01:26:06] De două ori. Așa și eu.

lori: [01:26:06] La infinit de multe ori.

caro: [01:26:06] Da. Cumva, în primul rând, o utopie literară începe de la o utopie socială. Deci practic ar începe de la un loc în care toată lumea are acces egal la mijloace și resurse, și practic nu trebuie să se lupte nimeni pentru mâncare sau locuință. Și cumva ăla ar fi contextul în care oricine ar putea să facă literatură și orice alt tip de artă.

caro: [01:26:35] Și de acolo pornind, ar fi cumva un loc care ar descentra într-un final -- că a venit și momentul -- universalismul ăsta masculin, occidental. Și ar exista practic mult mai multe subiecte din care se scrie. O varietate de experiențe și trăiri și povești de viață și viziuni asupra lumii, din care se scrie. Și sunt egal de legitime. Și nu ar mai exista ierarhii între tipuri de scriitură bună, proastă, literară, non-literară, de cult, de consum, și toate aceste dihotomii care de fapt nu ne ajută la nimic.

caro: [01:27:16] Ar fi un loc care ar demonta toate dihotomiile astea toxice pentru lumea în care trăim. Și, da, ar scrie toată lumea ce le place, ar citi ce le place, și nu ar fi nimeni obligată să citească nimic. Și atunci cred că ar fi mult mai multe cititoare. Dacă nu ar fi nimeni obligată să citească nimic, cred că de fapt ar reveni cititul din pasiune printre oameni.

adina: [01:27:43] Sună bine, sună fain.

robi: [01:27:43] Da, vrem și noi în utopia asta.

caro: [01:27:45] Utopiile voastre care sunt, ziceți și voi.

adina: [01:27:50] O utopie leneșă.

robi: [01:27:55] Să aibă toată lumea acces la lene.

adina: [01:27:58] Exact. Să aibă toată lumea acces la lene. Lenea însemnând, de fapt, un proces din ăsta în care nu ești obligat să faci lucruri, nu tre să citești niște lucruri. Adică, lenea fiind spațiul de care avem nevoie ca să putem să ne accesăm și explorăm interesele și pasiunile, fără niciun fel de obligație exterioară.

caro: [01:28:29] De acord.

adina: [01:28:31] O societate de lene radicală.

caro: [01:28:34] O societate în care nu trebuie să muncească nimeni pentru bani, și să producă constant lucruri pentru termene limite ca să primească niște bani. Și în care să aibă timp și spațiu mental și fizic, să își exploreze pasiunile. Ar fi minunată.

adina: [01:28:57] Super. Păi în această notă utopică. Cred că putem să încheiem.

caro: [01:29:03] Mulțumesc pentru invitație. Mi a plăcut să sau de vorbă cu voi.

robi: [01:29:11] Noi mersi, noi mersi.

lori: [01:29:11] Mersi mult Caro.

robi: [01:29:15] Atât pentru azi. Sperăm că v a plăcut acest episod. Un shoutout către toate persoanele care au contribuit într-un fel sau altul la episod. Piesa de intro/outro este de Sofia Zadar. Vă rugăm imperativ să o căutați pe social media, dacă nu ați făcut asta până acum.

robi: [01:29:34] Riff-urile de sloth-metal sunt de Zomfy. Arta episodului și logo ul și o parte semnificativă a podcastului este făcută de Alis Balogh. Și folosim various soundbites de Kevin MacLeod.

lori: [01:29:49] Și nu uitați. Aceste episoade le puteți asculta pe Soundcloud, pe Spotify, respectiv pe Apple Podcasts. Ne găsiți cu numele Leneșx Radio. Iar pe social media ne găsiți cu handle-ul leneșxradio, pe Twitter, Instagram și Facebook. La un moment dat și pe Tic-Toc, Iar nu uitați vă rog și de website-ul nostru, leneșxradio.ro. Unde veți găsi mereu descrierile complete ale fiecărui episod. Și orice alte detalii relevante despre noi. Cred.

robi: [01:30:32] Și pentru lungile pauze dintre episoadele noastre, vă recomandăm seria animată She-Ra and the Pricesses of Power. Până data viitoare, stay safe companeros and companeras.

Leneshex Radio